Iepthae este forma latină a lui Jephthah folosită în Vechiul Testament din Vulgata. Apare în Cartea Judecătorilor, unde Iefta este descris ca un lider al Israelului care a condus campania împotriva amoniților.
Etimologie
Numele derivă în ultimă instanță din rădăcina ebraică paṯaḥ (פָּתַח), care înseamnă „a deschide”; astfel, Iefta înseamnă „el deschide”. Acest sens face probabil aluzie la rolul său de eliberator care „deschide” calea spre eliberarea Israelului. Forma latină Iepthae urmează varianta greacă Iephthae, dar cu terminația caracteristică romană înlocuită cu -ae.
Narațiunea biblică
Potrivit Cărții Judecătorilor (capitolele 11–12), Iefta a fost fiul lui Galaad și al unei prostituate; alungat de frații săi vitregi, a devenit mai târziu un războinic puternic. Când amoniții amenințau Israelul, bătrânii din Galaad au apelat la el pentru conducere. Iefta a făcut un jurământ pripit că, dacă Dumnezeu îi va acorda victoria, va jertfi primul lucru care va ieși din casa lui la întoarcere – ceea ce s-a dovedit a fi singura sa fiică. Și-a împlinit jurământul, iar povestea sa tragică a fost o sursă de reflecție teologică și interpretare artistică de-a lungul istoriei.
Semnificație culturală și religioasă
În Biserica Latină, Iepthae a fost forma standard a numelui în biblii și texte liturgice medievale. Deși nu a fost niciodată răspândit ca prenume, apare ocazional în contexte neolatine. Povestea lui Iefta a inspirat lucrări ale unor compozitori precum Giacomo Carissimi (oratoriul Jephte) și ale unor scriitori precum John Milton.