Perpetua este un prenume feminin derivat din latinul perpetuus care înseamnă „continuu”. A fost purtat de o celebră martiră creștină din secolul al III-lea, Vibia Perpetua, care a fost executată împreună cu sclava ei Felicitas în Cartagina (astăzi Tunisia), în jurul anului 203 d.Hr. Semnificația Istorică și Religioasă Perpetua și Felicitas (latină: Perpetua et Felicitas) sunt considerate sfinte în tradițiile catolică, ortodoxă, anglicană și în alte tradiții creștine. Conform Patimii Sfintelor Perpetua și Felicitas, un text creștin timpuriu care ar putea conține propriile scrieri autobiografice ale Perpetuei, aceasta era o nobilă de 22 de ani, proaspăt căsătorită și care alăpta un prunc. Ea și Felicitas, o sclavă însărcinată, au fost arestate împreună cu alți trei catehumeni—Saturninus, Secundulus și Revocatus—în timpul unei persecuții sub împăratul Septimius Severus. Au murit în arenă, uciși cu sabia, după ce au fost atacați de fiare sălbatice. Etimologie și Variante Lingvistice Numele provine din cognomenul roman Perpetua, forma feminină a lui Perpetuus, un adjectiv latin care înseamnă „continuu” sau „perpetuu”. Perpetua are și varianta portugheză Perpétua. Din punct de vedere istoric, valoarea abstractă de „constanță” conferită numelui se potrivea bine idealului creștin de statornicie în credință, contribuind la adoptarea sa în creștinătatea latină în perioada medievală timpurie. Context Cultural și Patrimonial Deși Perpetua nu este folosită pe scară largă în țările moderne de limbă engleză, a menținut o anumită circulație în Spania și Portugalia datorită tradiției catolice puternice. Moștenirea Sfintei Perpetua continuă să inspire hagiografia și studiile feministe, în special pentru reprezentarea complexă a maternității și agenției sale în cadrul narațiunii Patimii. Semnificație: „Continuu” (din latinul perpetuus) Origine: Latină Tip nume: Cognomen roman antic; ulterior nume de sfântă Regiuni de utilizare: Spania (spaniolă), Europa Latină Medievală Nume înrudit: Perpétua (portugheză)