Mo'av este forma ebraică biblică a numelui Moab, un nume cu rădăcini adânci în narațiunea Vechiului Testament. Derivat din cuvântul ebraic însemnând „al tatălui său” (o combinație între elementul ʾav ce înseamnă „tată” și un prefix indicând posesia), numele apare în Cartea Genezei ca nume al fiului lui Lot. Potrivit relatării biblice, după ce soția lui Lot s-a uitat înapoi la distrugerea Sodo- fimei și s-a transformat într-un stâlp de sare, fiicele lui Lot, temându-se de sfârșitul descendenței lor, au conceput copii de la tatăl lor. Fiica cea mare a născut pe Moab, pe care l-au numit după poporul moabit. Etimologie Numele Moab este explicat pentru prima dată în Septuaginta greacă (Geneza 19:37) ca „de la tatăl meu”, o referire directă la conceperea sa incestuoasă. În ebraică, numele este adesea interpretat ca însemnând „apa (sau sămânța) unui tată”, deși rădăcina exactă este disputată. Numele teritorial Moab se referă la un regat antic la est de Marea Moartă, astăzi în Iordania modernă. Regatul este atestat de Steaua lui Meșa (c. 840 î.Hr.), o inscripție pe piatră care descrie victorii și lucrări de construcție moabite. Potrivit cărții 2 Regi 3, moabiții erau atunci vasali ai lui Israel, iar regele lor Meșa s-a răsculat după moartea lui Ahab. Purtători notabili și context cultural În Biblia ebraică, Moab este un strămoș eponim al moabiților, care figurează proeminent în istoria evreiască atât ca rivali, cât și ca rude. În timp ce narațiunea biblică îi prezintă ca descendenți ai lui Lot, nepotul lui Avraam (vezi Lot), ei sunt, de asemenea, înfățișați ca dușmani ai lui Israel care au fost în cele din urmă blestemați (Deuteronomul 23:3-6). Rut, o figură cheie în descendența regelui David și a lui Iisus, a fost o femeie moabită, dar Legea israelită interzicea moabiților să intre în adunare timp de zece generații. Acest paradox evidențiază relația complexă dintre cele două popoare. Țara Moabului în sine este un termen geografic biblic, așa cum se vede în referințe precum „câmpiile Moabului” (Numeri 22:1). Forma Mo'av reflectă în mod specific ortografia ebraică (موسب, Mo­av) găsită în textele masoretice. Este rar folosit ca prenume în timpurile moderne, dar apare în literatura rabinică și în contexte istorice ca transliterarea exactă a ebraicii biblice originale. Înțeles: „Al tatălui său” (ebraica biblică) Origine: Eponim ebraic biblic prin tradiții ale secolului al XVIII-lea Tip: Prenume (istoric/biblic doar) Regiuni de utilizare: Contexte biblice; ocazionale utilizări printre evreii care interpretează scripturile ebraice