Ḫepat (de asemenea romanizat ca Ḫebat) a fost o zeiță asociată cu Alepul, venerată inițial în nordul Siriei în mileniul al III-lea î.Hr. Numele său este adesea presupus a fi un nisba feminin care face referire la legătura sa cu orașul Halab (Alepul modern), sau alternativ ar putea proveni de la rădăcina semitică ḥbb care înseamnă „dragoste”. În religia hurriană, ea a fost soția zeului furtunii Tešub, și împreună au format un cuplu divin proeminent în panteonul hurrian. Etimologie și Origini Etimologia lui Ḫepat rămâne incertă, dar este esențială pentru înțelegerea caracterului său. Cea mai comună ipoteză leagă numele său de orașul Alep, cunoscut în antichitate ca Halab; terminația feminină -at (mai târziu -a în unele atestări) ar marca-o atunci ca „cea din Alep”. O altă derivare propusă este din rădăcina semitică vestică ḥbb, care înseamnă „a iubi”, ceea ce ar da numelui său un sens teofor legat de afecțiune. În ciuda acestor conjecturi, nu există un consens definitiv între cercetători. Rolul în Religie Ḫepat este cel bine atestată ca soție a zeilor furtunii. Încă din mileniul al III-lea î.Hr. la Ebla și Alep, a fost asociată cu Hadad (Adad), iar această pereche a continuat în orașe precum Alalakh și Emar în mileniul al II-lea î.Hr. În religia hurriană, a devenit consoarta lui Tešub, zeul hurrian al furtunii, și prin sincretismul acestuia cu zeul hitito-luwian Tarḫunna (Tarḫunz), ea a ajuns să fie considerată și soția lui Tarḫunz în tradițiile anatoliene din mileniul I. Textele rituale hurriane o descriu ca fiind capul propriului său cerc divin și subliniază legături strânse cu multe alte zeități, inclusiv zeița soarelui și principalii săi însoțitori. Semnificație Culturală Ḫepat a fost o zeitate majoră în tradițiile religioase hurriane și hitite, adesea invocată în ritualuri regale și în anale. Centrul său de cult era probabil la Alep, care era o intersecție importantă pentru culturile hurriană și semitică. De-a lungul timpului, venerarea sa s-a răspândit în Anatolia și nordul Siriei, unde a continuat să fie adorată chiar și după căderea statelor hurriane. O variantă notabilă a numelui, Ḫebat, apare în textele ugaritice transmițând aceeași zeitate legată de sistemul de autoritate al lui Tešub. Purtători Notabili Ca teonim, Ḫepat nu are purtători umani; numele este exclusiv divin, imortalizând o joncțiune-cheie în care tradițiile politeiste din Orientul Apropiat s-au contopit—în special îmbinarea zeului furtunii al hitiților cu Domnul Muntelui și a unui personaj de tip Astarte care a absorbit trăsături regionale specializate. Semnificație: „Cea din Alep” sau posibil „dragoste” Origine: Hurriană (mediu semitic al Alepului) Tip: Zeiță (soție a zeilor furtunii) Regiuni de utilizare: Siria antică, domeniul hurrian, Anatolia hitită, Ugarit