Elagabalus este numele latinizat al unui zeu solar sirian și, postum, al unui împărat roman din secolul al III-lea. Numele derivă din araba Ilāh („dumnezeu”) și jabal („munte”), reflectând asocierea divinității cu un templu montan sacru din Emesa (astăzi Homs, Siria). Zeul Elagabal era divinitatea solară locală a Emesei, al cărui cult implica o piatră conică neagră (betyl) care a fost ulterior adusă la Roma. Etimologie și origini Numele Elagabalus este un compus din două elemente semitice: ʾilah („dumnezeu”) și jabal („munte”). Aceasta sugerează că zeul a fost inițial asociat cu un sanctuar montan, asemănător altor zeități montane din Orientul Apropiat. Împăratul, născut Sextus Varius Avitus Bassianus, a primit porecla Elagabalus deoarece a slujit ca mare preot al acestui zeu în tinerețe. Împăratul Elagabalus Cel mai faimos purtător este împăratul roman Elagabalus (domnie 218–222 d.Hr.). A fost membru al dinastiei Severilor, născut în Emesa dintr-o familie siriană arabă. După ce vărul său, împăratul Caracalla, a fost asasinat, urmașul acestuia, Macrinus, a domnit pentru scurt timp; însă bunica lui Elagabalus, Iulia Mesa, a provocat o revoltă în cadrul Legiunii a III-a Gallica care l-a ridicat pe tânărul de paisprezece ani pe tron. Domnia sa a fost caracterizată de controverse religioase: a promovat zeul Elagabal deasupra lui Jupiter, șeful tradițional al panteonului roman, și a încercat să fuzioneze divinitatea cu zeii romani sub numele de Deus Sol Invictus (Soarele Neînvins). Aceasta a dus la opoziție larg răspândită și la asasinarea sa în martie 222, la vârsta de 18 ani, alături de mama sa, Iulia Soaemias. Cultul împăratului, inclusiv piatra neagră, a fost ulterior desființat de succesorul său, Severus Alexander. Semnificația culturală și onomastică Deși Elagabalus a fost numele real al împăratului, a fost inițial un nume divin aplicat lui ca poreclă derogatorie după moartea sa; sursele anterioare foloseau și forma elenizată Heliogabalus. Numele rămâne unul istoric iconic, simbolizând sincretismul religios, ambiția tinerească și condamnarea istoriografică ulterioară, temperată de încercările moderne de reevaluare. Din punct de vedere al distribuției, numele este practic nefolosit astăzi, rămânând aproape exclusiv un referent istoric. Sens: „Dumnezeul muntelui”, derivat din ʾilah (dumnezeu) și jabal (munte) Origine: semitică (arabă/siriacă), nume cultic din Emesa Tip: nume personal aplicat postum împăratului; al cultului zeului de la care derivă numele Regiune de utilizare: Roma Antică, Siria; practic neatestat ca prenume modern