Beelzebul este o formă variantă a numelui Beelzebub, folosită în multe traduceri moderne ale Noului Testament. În timp ce Bibliile englezești mai vechi redau de obicei grecescul Βεελζεβούλ (Beelzeboul) ca „Beelzebub”, urmând Vulgata latină, edițiile academice contemporane au restaurat ortografia greacă originală, dând naștere formei Beelzebul. Ambele nume derivă în cele din urmă de la zeul filistean adorat la Ecron, dar semnificațiile și conotațiile lor teologice diferă. Etimologie Numele de bază Beelzebub provine din ebraicul בַּעַל זְבוּב (Baʿal Zevuv), însemnând „domnul muștelor”, așa cum se găsește în 2 Regi 1:2–16. Se crede pe scară largă că aceasta este o parodie disprețuitoare a epitetului original Baʿal Zevul („Baal al casei înalte”), un titlu pentru zeul canaanit Ba'al. Alterarea lua în derâdere zeitatea filisteană asociindu-l cu balega și putrefacția. Forma grecească din Noul Testament, Beelzeboul (Βεελζεβούλ), păstrează mai bine titlul onorific original „Baal al locuinței înalte”, dar tradiția creștină l-a redefinit ca un demon principal. Utilizare biblică În Noul Testament, Beelzebul apare în Evangheliile sinoptice (Matei 10:25, 12:24–27; Marcu 3:22; Luca 11:15–19) ca prinț al demonilor, de a cărui slujire este acuzat Isus. Grafia Beelzebul în traducerile moderne – precum Revised Standard Version și New International Version – reflectă manuscrisele grecești, în timp ce Vulgata latină și descendenții săi englezești (de exemplu, Versiunea King James) foloseau Beelzebub. Această divergență a dus la dezbateri persistente între criticii textuali cu privire la lectura originală a unor surse precum Evanghelia ebraică a lui Matei, dar Beelzebul este acum larg acceptat în edițiile critice. În demonologie și cultură Mai târziu, demonologia creștină l-a clasat pe Beelzebub printre cei șapte prinți ai Iadului, asociat cu lăcomia și invidia. În tratate de demonologie precum Dictionnaire Infernal, Beelzebub este înfățișat ca o entitate zburătoare, „Domnul Muștelor”. Această imagistică a fost faimos apropriată de William Golding pentru romanul său Împăratul muștelor (1954), unde „domnul muștelor” devine un simbol al instinctului sălbatic. Ca demon, Beelzebub apare și ca mâna dreaptă a lui Satan în Paradisul pierdut (1667) de John Milton. Lucrări notabile ale epocii moderne timpurii, inclusiv legenda lui Faust și procesele de vrăjitoare de la Köln, se referă la el sub variante precum Belzebuth. Semnificație: „Domnul muștelor” (din ebraicul Ba'al Zevuv) sau posibil „Baal al casei înalte” (din Ba'al Zevul) Origine: Zeitate filisteană, ulterior nume demonic ebraic Tip: Nume biblic, folosit ca titlu pentru diavol sau demon Utilizare: Traduceri moderne în engleză ale Noului Testament, demonologie creștină, literatură Forme înrudite: Baal-Zebub, Beelzeboul (greaca biblică), Ba'al Zevuv (ebraica biblică)