Macrinus

Macrinus este un cognomen roman, derivat dintr-o formă diminutivală a adjectivului latin macer care înseamnă „subțire, slab”. A fost inițial o poreclă care descria o persoană de constituție zveltă. Numele este cunoscut mai ales ca al unui împărat roman din secolul al III-lea.

Etimologie

Rădăcina latină macer („subțire, slab”) este înrudită cu grecescul makros („lung, mare”) și cu proto-indo-europeanul *mh₂ḱrós („subțire, lung”). Sufixul diminutival -inus este comun în latină pentru a forma cognomene care erau inițial porecle bazate pe trăsături fizice sau de personalitate. Astfel, Macrinus ar fi însemnat „cel mic și subțirel” sau „persoană ușor slăbuță” – un cognomen tipic roman care a început ca o poreclă descriptivă și a devenit un nume de familie.

Purtător istoric: Împăratul Macrinus

Marcus Opellius Macrinus (c. 165 – iunie 218) a fost împărat roman din aprilie 217 până în iunie 218. Născut în Cezareea (azi Cherchell, Algeria) în provincia Mauretania Caesariensis, într-o familie ecvestră de origine berberă, a fost primul împărat care nu provenea din rang senatorial și primul care nu a vizitat niciodată Roma în timpul domniei sale. Ascensiunea sa la putere a marcat o schimbare în structura aristocratică a imperiului, promovând talentul militar și administrativ în detrimentul nașterii patriciene tradiționale.

Macrinus a servit sub împăratul Caracalla ca prefect al pretoriului, cea mai înaltă funcție a gărzii imperiale. În anul 217, temându-se că Caracalla intenționa să-l execute, Macrinus a orchestrat asasinarea acestuia lângă Carrhae (Mesopotamia). Ulterior, a fost proclamat împărat de către armată la 11 aprilie 217 și apoi ratificat de Senat. Domnia sa scurtă a fost marcată de o pace tensionată cu Partia și de austeritate internă. A fost răsturnat în 218 după ce legiunile din Emesa s-au reunite în jurul tânărului Heliogabal (Elagabal), pretins fiu al lui Caracalla, încheind astfel efectiv domnia sa. Macrinus a fost învins și executat în timp ce încerca să fugă.

Semnificație culturală și onomastică

Ca cognomen, Macrinus aparține tradiției romane larg răspândite a poreclelor personale care au supraviețuit până în Imperiul Timpuriu, fiind de obicei transmise în cadrul familiilor. Este un nume masculin relativ rar dincolo de contextul imperial, dar forma feminină Macrina a fost folosită în antichitatea târzie, în special de Sfânta Macrina cea Tânără, o călugăriță creștină din secolul al IV-lea din Capadocia, sora Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigore de Nyssa.

• Semnificație: „subțire, slab” (din latinescul macer)
• Origine: Latină, adoptată în rândul aristocrației romane și al elitelor provinciale
• Tip istoric: Cognomen roman
• Nume înrudite pe scurt: Forma feminină Macrina
• Regiuni de utilizare cunoscută (la acea vreme): Imperiul Roman, în special Mauretania Caesariensis, Roma, provinciile estice